Vaquero era un păstor de animale călare pe un cal, a cărui tradiție a început în Peninsula Iberică și s-a dezvoltat mai departe în Mexic și Florida spaniolă. Această tradiție a devenit baza cowboy-ului nord-american în regiuni precum nordul Mexicului, sud-vestul Statelor Unite, Florida și vestul Canadei.
În secolul al XVI-lea, conchistadorii spanioli au adus cai, vite și tradițiile lor de păstorit în America, începând cu Florida, Mexic și America Centrală. Primii văcari au sosit odată cu Ponce de Leon în 1521. Practicile spaniole au evoluat în mediul Noii Spanii, influențând dezvoltarea culturilor de cowboy în America, inclusiv a gaucho-ilor argentinieni și chilieni.
Caii, dispăruți în America încă din epoca glaciară, s-au înmulțit rapid după reintroducerea lor și au devenit vitali pentru succesul spaniol. Până la sfârșitul anilor 1500, erau atât de numeroși încât mulți erau sălbatici. Deși inițial caii au fost de rasă spaniolă și arabă, noi rase americane au apărut prin reproducere selectivă și adaptare naturală.
Primii observatori au lăudat caii mexicani pentru viteza, agilitatea și copitele lor puternice. Mustangii „sălbatici” de astăzi și alte rase coloniale sunt de fapt descendenți sălbatici ai acestor animale cândva domesticite.
Tradiția spaniolă de păstorire a vitelor a evoluat în Mexic și sud-vestul Statelor Unite, unde majoritatea văcarilor erau de origine mestsă, mulatră sau neagră, în timp ce proprietarii de ferme erau de obicei spanioli.
Originea multiculturală a văcarilor din Noua Spanie
Până la sfârșitul anilor 1500, mulatrii și metișii constituiau majoritatea văcarilor din cauza declinului populației indigene. Înregistrările din această perioadă îi descriu pe văcari ca fiind călăreți pricepuți proveniți din medii diverse, inclusiv indigeni.
De-a lungul timpului, o nouă clasă de văcari nomazi – unii liberi, alții sclavi fugari și alții haiduci – călătoreau de la o fermă la alta în căutarea unor salarii mai bune. Foarte pricepuți și puternic înarmați, au devenit atât muncitori esențiali, cât și o sursă de îngrijorare pentru autoritățile coloniale.
Cercetătorii susțin că uneltele și tehnicile cheie ale cowboy-urilor, cum ar fi lasou-ul și chiar cornul de șa, s-au dezvoltat în rândul văcarilor afro-mexicani și de rasă mixtă, parțial ca răspuns la legile discriminatorii care le restricționau utilizarea armelor tradiționale de vânătoare de vite.
Până în secolul al XVIII-lea, văcarii mexicani care trăiau în cătune rurale au devenit cunoscuți sub numele de rancheros, un termen derivat din rancho – așezări rurale mici și umile din interiorul unor haciende mari.
Rancheros erau muncitori călare care se ocupau de vite și cai, servind ca văcari, majordomi și îmblânzitori de cai. De-a lungul timpului, charro, inițial un termen peiorativ care însemna „țăran”, a devenit sinonim cu ranchero, în special pentru cei călăre pricepuți din centrul și nordul Mexicului (Tierra Adentro).
Rancheros, charros și formarea culturii cowboy
Rancheros și charros erau renumiți pentru abilitățile lor de călărie, atletismul și ținuta distinctivă de călărie: pantaloni din piele sau cu nasturi laterali, cizme înalte în relief, pinteni mari, pălării jarano cu boruri largi și serape.
Scriitorii din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea i-au descris pe rancheri ca pe niște călăreți puternici și mândri ai țării, care trăiau modest, lucrau călare și aveau o legătură profundă cu caii lor. Tradițiile lor s-au răspândit în America, influențând cultura ecvestră din Argentina până în Canada.
Mesteneros, erau un fel de charros, specializați în capturarea și dresarea cailor mustang sălbatici în nordul Mexicului și sud-vestul Statelor Unite din secolul al XVIII-lea până la începutul secolului al XX-lea. Practicile și vocabularul lor au contribuit la modelarea a ceea ce a devenit mai târziu tradiția cowboy-ului american.
Văcarii din Noua Spanie au pus bazele cowboy-lor moderni, influențând tradițiile regionale din vestul Statelor Unite și Hawaii. În sud-vest, călăreții hispano și indigeni au modelat o cultură americană a cailor vizibilă și astăzi.
În California, văcarii originali – numiți mai târziu buckaroos – erau călăreți foarte pricepuți, ale căror tehnici hispano-mexicane au rămas în mare parte intacte și s-au răspândit în Marele Bazin. În Texas, coloniștii anglo-americani au combinat metodele văcarilor spanioli cu tradițiile sudice de creștere a animalelor, creând un stil adaptat pășunilor deschise și drumurilor lungi când transportau vite.
Surse:
- Frank Dobie – Văcarul din Țara Periilor (1929).
- Philip Ashton Rollins – Cowboy-ul: o istorie neconvențională a civilizației pe câmpiile de vite de demult (1922).
Foto: Călăreți mexicani, 1856.
Citește și:
Declarația Spaniei din 1513 care încuraja cuceririle nativilor americani
Frederick Douglass, sclavul american care a ajuns reformator social
